Vadul-Raşcov – post fortificat de sprijin şi control, cu vameşi şi ostaşi de pază pe Nistru, a fost atestat pentru prima data la 14 ianuarie 1447, ca târg de negustori și călători. Moşia localităţii aparţinea mănăstirii Golia din Iaşi.
În secolul al XVIII-lea era considerat un important vad comercial, fapt atestat şi de prezenţa pe hărţile timpului.
Zamfir Arbore în Dicţionarul geografic al Basarabiei, alcătuit în 1904, scrie: „Vad-Rașcu, centrul daraverilor comerciale peste Nistru cu Podolia.”
Maestrul Șraibman ne spune că Vad-Rașcov, în primul rând era o trecere importantă peste râu, unde, între altele, mult timp funcționase un bac pentru a facilita mișcarea de oameni și mărfuri între malurile Nistrului: „Îmi amintesc foarte bine de bunicul meu matern, Zusia Șokler. S-a născut și a trăit în Vadul-Rașcov. El se angaja la orice slujbă la îndemână pentru a-și întreține numeroasa gospodărie. În timpul stăpânirii țariste a mânuit bacul pe Nistru. În zilele de târg trăgea de pe un mal pe altul al râului căruțe, moldoveni, evrei, tauri și găini.”
Când armatele germană și română au intrat în Basarabia în iulie 1941, majoritatea evreilor au evadat peste Nistru.
Șaia Kleiman a fost printre cei care s-au refugiat împreună cu părinții peste Nistru, sperând că astfel vor scăpa de năpastă: „Auzeam vuietul frontului care se apropia. Începuse evacuarea. O plută, trasă de o barcă cu motor, venea noaptea la malul nostru a Nistrului. Oamenii se îmbarcau pentru a fi duși pe malul opus, la Rașkov. Am fost evacuați și noi. De la Rașkov ne-am îndreptat către Codîma, regiunea Odesa, unde speram să luăm un tren.”
