Meniu de navigatie

Despre acest proiect

Al nostru Ghid Audio vă duce în călătorii prin evreiescul Chișinău și vă permite să descoperiți multe dintre aproape uitatele ale vieții evreiești.

Utilizați hărțile noastre multimedia și explorați imaginile de familie, materiale din arhive și povești personale ale 13 de supraviețuitori ai Holocaustului evreiesc pentru a obține o perspectivă unică asupra bogatei moșteniri evreiești ale acestui oraș european.

Monumentul victimelor Pogromului din 1903
Monumentul victimelor Pogromului din 1903

Monumentul victimelor Pogromului din 1903

Element 340
Parcul Alunelul, Calea Ieşilor
00:00
00:00
  • No title 00:00

Teritoriul actual al Parcului Alunelul făcea parte din cimitirul evreiesc. În perioada sovietică, la sfârșitul anilor ’50 – începutul anilor ’60, partea veche a cimitirului a fost demolată, iar în locul lui a fost construit un parc și terenuri de tenis, care separă zona verde de teritoriul actualului cimitir evreiesc. În parcul de astăzi încă se pot găsi fragmente ale pietrelor funerare demolate.

În partea de nord-est a parcului, lângă fosta intrare principală, există un monument al victimelor Pogromului de la Chișinău din 1903. În 1993 a fost instalată o piatră despicată din granit roșu care comemorează evenimentele teribile ale începutului secolului XX. În 2003, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la pogromul din 1903, monumentului i-a fost adăugată o piatra inscripționată. Panoul informativ conține un rezumat al evenimentelor tragice din aprilie 1903 în limba română, rusă și engleză.

Pogromurile au fost cauzate de zvonuri conform cărora evreii au omorât ritual un băiat creștin. Desigur, acuzația de omor ritual s-a dovedit a fi un fals. Pe 6 și 7 aprilie 1903, când creștinii ortodocși sărbătoreau Paștele, iar evreii Pesahul, mulțimi de pogromiști au ieșit în stradă. Instigați de declarații antisemite, în mare parte beți, cu binecuvântarea unui preot ortodox, ei au aruncat mai întâi cu pietre, apoi au persecutat bărbați, femei și copii evrei. În timp ce evreii erau bătuți și omorâți, casele și magazinele lor au fost jefuite, distruse, incendiate.

Pogromul de la Chișinău din aprilie 1903 a intrat în istorie ca fiind cel mai sângeros din cele trei secole de existență ale Imperiului Rus:
49 de evrei au fost uciși, aproximativ 600 au fost răniți, un număr mare de femei au fost abuzate și o mie și jumătate de clădiri ale evreilor au fost distruse. Numele celor mai mulți dintre cei 49 de morți sunt cunoscute și pot fi găsite pe panoul informativ din apropierea memorialului. La numărul 8 este Kelman Voliovici. El a fost bunicul lui Ida Voliovici, care în interviul ei din 2004 pentru Centropa a descris modul în care Pogromul i-a afectat familia:

În 1903, în familia tatălui meu a avut loc o tragedie. Bunicul meu Kelman Voliovici, născut la Orhei în anii 1840, unde și-a petrecut și anii de tinerețe. Mai târziu, el și bunica mea Hina s-au mutat la Chișinău, unde Kelman a devenit comerciant de cereale, persoană bogată și respectată. Bunicul meu avea o casă mare cu trei etaje în centrul orașului. Bunica Hina avea grijă de copii și de casă. Avea menajere. Erau o familie religioasă. Bunicul avea un loc de cinste în sinagoga măcelarilor, o sinagogă mare și frumoasă pe strada Ismail. Bunicul meu se întelegea bine cu vecinii săi evrei și moldoveni, nu le-a refuzat niciodată să le dea bani cu împrumut sau sfaturi. În timpul Pesahului din 1903, un vecin, însoțit de un prieten, au venit la bunel. Au sosit cu o zi înainte de la Nikolaev. Kelman a ieșit să-i întâmpine pe oaspeți, iar fiicele lui Ita și Hava, fete tinere și frumoase, cu părul lung și negru, li s-au alăturat. Însă, vecinii au venit cu intenții urâte – știau că în oraș evreii erau bătuți și jefuiți și au vrut să profite de Kelman. Când au văzut fetele, au tăbărât peste ele. Bunicul s-a ridicat în apărarea fiicelor sale. „Vecinii buni” l-au bătut nemilos, lovindu-l peste cap cu o vergea de fier. Bunicul a fost dus la spitalul evreiesc, unde au ajuns victimele „Pesahului sângeros”. A murit a doua zi. Acest tragedie a zguduit familia. Bunica Hina a murit la scurt timp după pogrom. Surorile Ita și Hava s-au recuperat fizic, dar moralul le-a fost afectat. Nu s-au mai căsătorit niciodată. Întregul oraș știa ce s-a întâmplat. A devenit o tragedie a familiei. Conform tradiției evreiești, surorile mai mari se căsătoreau primele și, întrucât acest lucru nu s-a întâmplat, ceilalți copii nu se puteau căsători nici ei.”

Bunica și bunicul lui Zahar Bendersky au supraviețuit și ei Pogromului. Într-un interviu acordat Centropei în 2002, el a relatat amintirile familiei despre acest eveniment:

Îmi amintesc că bunica mea era paralizată, stătea într-un scaun cu rotile. În 1903 a avut loc cel mai groaznic Pogrom evreiesc din Chișinău. A durat trei zile. Mulți evrei au fost uciși, multe case distruse. Poliția nu a intervenit. Nu erau polițiști pe străzi. […] Tatăl și bunicul meu mi-au povestit despre pogrom. Aveam destul de multe fotografii pe care bunicul meu le-a făcut după pogrom, dar toate s-au pierdut în timpul războiului și evacuării. Îmi amintesc o poză din magazinul bunicului meu, cu geamurile sparte și o dezordine totală în interior. Mai era și o fotografie a casei noastre după pogrom. Am întrebat rudele mele despre ea și puțin mai târziu fratele meu mi-a trimis-o din Israel. Există o fotografie a casei noastre și alta cu trupurile vecinilor noștri pe trotuar. Tatăl meu a spus că bunicul a transmis aceste imagini în instanță. Bunica mea a căzut și ea victimă acestui pogrom. În zilele Pogromului, bunicul era plecat cu afaceri în satele din jur. Bunica a rămas acasă singură. Pogromiștii au bătut-o puternic și au lăsat-o inconștientă în curte, crezând că este moartă. Ea a supraviețuit, dar a suferit o leziune a coloanei vertebrale și și-a petrecut restul vieții într-un scaun cu rotile, până la moartea ei în 1923. Bunicul meu a cheltuit o mulțime de bani și eforturi pentru a-și restabili fabrica și casă după pogrom.

Presa din Europa de Vest și Statele Unite a relatat critic evenimentele tragice din aprilie 1903. Scriitori ruși celebri: Vladimir Korolenko, Lev Tolstoi, Maxim Gorky – au condamnat violența și și-au exprimat solidaritatea cu victimele pogromurilor evreiești. Poezii, eseuri și romane mărturisesc ce s-a întâmplat în acele zile, iar până în prezent, oamenii de știință cercetează evenimentele tragice.

Dar au fost și cazuri când vecinii ajutau. O astfel de solidaritate a salvat-o pe bunica Șlima Goldștein de mulțimea pogromiștilor:

Bunica mea era o femeie blândă. Avea mulți cunoscuți printre evrei și moldoveni. Bunica mi-a spus că în timpul pogromului de la Chișinău din 1903, vecinii ei moldoveni au ascuns-o cu cei doi copii a ei în casa lor.

Ca urmare a pogromurilor, ideea sionistă a devenit mai puternică și a provocat un val de emigrare din Chișinău către Eretz Yisrael și alte țări

Citeste mai mult