Meniu de navigatie

Despre acest proiect

Al nostru Ghid Audio vă duce în călătorii prin evreiescul Chișinău și vă permite să descoperiți multe dintre aproape uitatele ale vieții evreiești.

Utilizați hărțile noastre multimedia și explorați imaginile de familie, materiale din arhive și povești personale ale 13 de supraviețuitori ai Holocaustului evreiesc pentru a obține o perspectivă unică asupra bogatei moșteniri evreiești ale acestui oraș european.

Shlima Golstein, a doua din dreapta în primul rând
Shlima Golstein, a doua din dreapta în primul rând

Orfelinatul evreiesc pentru fete

Element 340
Strada Alexandru Lapusneanu 8
00:00
00:00
  • No title 00:00

În 1920, pe strada Ostrovskaya la nr.8, a fost deschis un orfelinat evreiesc pentru fete. Astăzi este strada Alexandru Lăpușneanu. Instituția a fost fondată de Elena Abramovna Babici, o femeie renumită în Chișinău, care se ocupa de orfanii evrei, văduve și cei nefericiți, care au suferit consecințele Primului Război Mondial sau au fugit de pogromurile din Ucraina.

Șlima Goldștein a fost una dintre fetele care și-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei într-un orfelinat evreiesc. Ea s-a născut pe 17 februarie 1930 – a doua zi după moartea tatălui ei. A locuit într-un adăpost alături de sora ei mai mare, până în 1940, când orfelinatul a fost închis. Într-un interviu pentru Centropa, ea își amintește despre viața în orfelinat:

Orfelinatul se afla într-o casă cu două nivele. La parter erau două dormitoare, unul pentru fetele mai mari și unul pentru cele mici. La parter mai era o sufragerie mare și o cameră de zi, unde serveam prânzul, ne jucam, iar fetele mai mari făceau temele. Purtam o uniformă neagră cu gulere albe, care erau spălate o dată pe săptămână. La fel, ne îmbăiam o dată pe săptămână, iar o dată pe lună mergeam la o baie publică. În baie, hainele noastre erau tratate contra păduchilor, în timp ce ne spălam. Odată am zăbovit în baie și am întârziat la cină. Bucătarul mi-a dat restul de supă: era gros, cu tăieței, fasole și carne, am mâncat pe săturate, și multă vreme încă îmi aminteam acea supă, bucurându-mă cât de norocoasă am fost.

La orfelinat duceam lipsă de mâncare. Mâncam mai mult cereale, precum terci, arpagic, mei, iar la prânz – supă subțire cu o felie de pâine fără unt sau ulei vegetal. Mâncarea nu era prea sățioasă și era puțină, carne sau pește – doar de sărbători. Îmi amintesc, întotdeauna am visat să mănânc pe săturate, și alte fete, la fel. […] Pentru noi, o bucată de pâine și mere coapte erau delicatese. Merele erau culese în grădina orfelinatului. În jur era un gard înalt și puteam vedea doar ramurile de sus ale copacilor bătrâni. Nu aveam voie să mergem în grădină. Când am început să studiem religia, am aflat despre iad și paradis. Mi-am imaginat că această grădină era paradisul și vroiam mult să ajung acolo.

Urmam tradițiile evreiești. Vineri mergeam la sinagogă. […] Seara, fetele mai mari aprindeau lumânări, și noi sărbătoream Șabat-ul. La fel și sărbătorile evreiești. De Hanuka, mâncam clătite cu cartofi, gogoși cu gem și, ne mai ofereau mici cadouri. Era mai bine dacă ne-ar fi dat mai multe clătite și gogoși – eram tot timpul înfometată. De Purim ne făceam costume: gulere și măști de hârtie – și cântam melodii amuzante. […]
Sărbătoarea mea preferată era Pesahul. Cu câteva zile înainte, îngrijitorul și soția sa văruiau clădirea, schimbau perdelele și fețele de masă, și atunci știam că sărbătoarea se apropie. Stăteam la masa festivă și o așteptam pe conducătoarea adăpostului nostru, Elena Babici și soțul ei. Nu știu ce făcea soțul ei, poate că era om de afaceri. […] Nu-mi amintesc dacă toate mâncările de pe masa corespundeau Agadei, dar eram fericiți să mâncăm bulion fierbinte din carne de vită, pui, ouă, cartofi – în sfârșit, era suficientă mâncare pentru a ne simți fericiți.

Când, în 1940 puterea sovietică a ajuns la Chișinău, orfelinatul evreiesc pentru fete a fost închis. Toți orfanii orașului au fost adunați într-un orfelinat comun. Șlima Goldștein și sora ei erau printre ei.

Citeste mai mult