Ihil Șraibman, născut la Vad-Rașcov în 1913, scriitor basarabean cu renume, care cu atâta poftă și admirație vorbește despre târg: „Evreii locuiau în partea centrală a orașului, iar populația moldovenească, rusă și ucraineană locuia pe la margini. Străzile erau înguste și curbate, iar căsuțele cu un nivel erau aproape una de alta. Pe unele dintre ele erau panouri: „Măcelar” sau „Croitor”. Primăvara și toamna străzile erau impracticabile.”
Maestrul Șraibman ne spune că Vad-Rașcov în primul rând era o trecere importantă peste râu, unde, între altele, mult timp funcționase un bac pentru a facilita mișcarea de oameni și mărfuri între malurile Nistrului: „Îmi amintesc foarte bine de bunicul meu matern, Zusia Șokler. S-a născut și a trăit în Vadul-Rașcov. El se angaja la orice slujbă la îndemână pentru a-și întreține numeroasa gospodărie. În timpul stăpânirii țariste a mânuit bacul pe Nistru. În zilele de târg trăgea de pe un mal pe altul al râului căruțe, moldoveni, evrei, tauri și găini. Dar principala pasiune a vieții sale a fost arhitectura. Bunicul Zusia a proiectat și construit case. Bunicul meu a construit una dintre cele patru sinagogi din târg. Pe frontonul sinagogii era sculptată o carte deschisă, cu doi lei cu labele din față ridicate pe ambele părți ale cărții. Deasupra leilor era gravată o inscripție în ebraică: „Prin efortul lui reb Zusia Șokler.”
Ihil Șraibman î-și amintește despre perioada de școală, a sa și a mamei sale: „Mama mea Reizl s-a născut în Vadul-Rașcov în 1892. A terminat școala elementară și două clase de liceu. Eu m-am dus la heder înainte de a împlini șase ani. Profesorul meu Dovid-Iosif era mic de statură, ghebos și foarte bătrân. Nu ridica vocea. El ne-a învățat Alef-Bet, cititul și scrisul. După terminarea heder-ului, am mers la școala evreiască Talmud- Tora, de asemenea o școală elementară, dar mai puțin religioasă decât heder-ul. Apoi am terminat o școală primară românească. Directorul școlii era evreu și erau elevi evrei în ea. Apoi am terminat două clase ale unei școli secundare.”
De atunci soarta lui Șraibman a rămas legată de cărți și scris. Ihil Șraibman vine cu amintiri pline de afecțiune și nostalgie despre anii petrecuți în sala de lectură: „Era o bibliotecă publică în Vadul-Rașcov. Mi-a plăcut să citesc în idiș, română și rusă. Românii au închis-o la un moment dat, dar mai târziu au redeschis-o. Aveam cam nouă ani pe atunci. Îmi amintesc bine ziua acea. Așezându-mă pe scări, așteptam să se deschidă biblioteca. Am fost primul care a venit acolo să se înregistreze. Aproape în fiecare zi mergeam la bibliotecă pentru a lua cărți. În câțiva ani am citit toate cărțile din această bibliotecă. Îmi amintesc că bibliotecarul îi sfătuia pe vizitatorii care aveau o problemă în a alege o carte: „Întreabă-l pe băiatul de acolo”, iar eu le recomandam o carte de citit.”
