Ghidul audio al Basarabiei evreiești a fost pregătit de Institutul de Istorie Evreiască Centropa cu sprijinul Reprezentanței Fundației Konrad Adenauer în Republica Moldova.
Ghidul audio a fost elaborat în colaborare cu organizațiile neguvernamentale Maghid – Jewish Heritage Moldova și EcoVisio, folosind fotografii și interviuri din colecțiile Centropa, surse arhivistice și istorice, culese și studiate de dr. Irina Șihova, cu participarea stagiarei Sara-Jane Vigno de la Centropa si profesorilor din Bălții, Orhei și Vadul Rașcov.
Viitoarea așezare Bălţi a fost fondată în 1766, iar în 1779 aici, îndemnați de autoritățile locale, au ajuns primii negustori evrei. Drepturile și obligațiile lor au fost stabilite printr-un acord din 1782. Astfel, comunitatea evreiască, înființată oficial câțiva ani mai târziu, a fost printre fondatorii orașului.
În 1817, la Bălți locuiau 244 de familii de evrei. Comunitatea a crescut datorită imigrației, mai ales după adoptarea în 1882 de către Imperiul Rus a Legilor din luna Mai, când evreii au fost expulzați din satele învecinate și s-au stabilit la Bălți. Comunitatea număra 3.124 în 1864 și a crescut la 10.348 în 1897 (56% din populația totală), deși șederea evreilor era restricționată prin lege și adesea ei erau expulzați din oraș ca rezidenți ilegali. Ca urmare, mulți evrei din Bălți au emigrat spre sfârșitul secolului al XIX-lea, iar unii au plecat în Éreț Israél.
Evreii orașului au construit mori și brutării, au înființat ateliere de producție alimentară, a alcoolului, săpunului, lumânărilor și țesăturilor de bumbac. Bălți era cel mai mare centru de producție de ulei de floarea soarelui din Basarabia, iar uleiul de Bălți era exportat chiar și în Europa de Vest. Centrala electrică din oraș și ea era deținută de o familie de evrei.
La mijlocul secolului al XIX-lea, la Bălți era o singură sinagogă, mai multe béit-midráș și hédere, care au fost ulterior modernizate și primeau sprijin regulat de la binefăcători. În această perioadă, la inițiativa autorităților ruse, care urmăreau integrarea evreilor, la Bălți au început să funcționeze și școli publice evreiești. La sfârșitul anilor 1860, unii copii evrei au urmat școli obișnuite (neevreiești), iar mulți au urmat lecții în privat pentru a studia rusa, germana și matematica.
În 1847, la Bălți a fost deschisă o școală evreiască de stat. La Talmúd Tóra, fondată în 1889, se preda atât discipline evreiești, cât și generale: limba rusă și matematica, iar mai târziu chiar a oferit pregătire profesională. Aici au studiat 100 de copii din familii sărace. Filantropul Galperin a donat o clădire pentru a găzdui Talmúd Tóra (și încă două, una pentru spital, iar a doua pentru baie publică și míkva).
La sfârșitul secolului al XIX-lea, o secetă devastatoare a lovit regiunea. În ciuda deteriorării situației economice și a emigrării în străinătate, numărul evreilor din oraș în ajunul Primului Război Mondial era de 14.000.
La începutul secolului XX, Bălți-ul dintr-un oraș al beit-midráșelor s-a transformat într-un oraș înfloritor al culturii evreiești seculare. Cele două Talmúd Tóre au fost convertite în școli evreiești seculare și sioniste. Într-o școală privată, băieții din familii înstărite au învățat profesii de bază. Spitalului evreiesc au fost adăugate o policlinică și o farmacie, iar organizația de caritate Bikúr Holím a oferit îngrijiri medicale la domiciliul săracilor.
După revoluția din 1917, evreii ucraineni, fugind de pogromurile din orașele lor, s-au refugiat la Bălți. Ei s-au alăturat evreilor locali, constituind împreună o comunitate pestriță.
În 1918, Basarabia a devenit parte a Regatului României, iar guvernul român a dizolvat comunitățile. Abia în
1928 comunitatea evreiască a primit permisiunea autorităților române de a relua activitățile. Ea a organizat alegeri democratice a conducerii și, pe lângă fondurile de la comunitate și donații de la filantropi, a primit un ajutor și de la stat.
În anii 1930, Bălți avea o grădiniță evreiască, trei școli primare evreiești și două școli secundare pentru băieți și fete, un spital evreiesc și un azil de bătrâni.
La începutul secolului, școala evreiască a orașului a început să acorde prioritate educației laice, iar studiul Tórei a devenit parte a curriculum-ului.
Datorită rolului important al evreilor pentru economia orașului, la Bălți autoritățile române au întreprins măsuri pentru menținerea ordinii publice și au încercat să țină sub control antisemitismul. Evreii constituiau majoritatea în oraș și, în mai multe rânduri, miliția evreiască a reușit să contracareze demonstrațiile antisemite. Autoritățile române erau convinse că evreii din Bălți nu erau atrași de comunism. Cu toate acestea, în anii 1920, au avut loc o serie de incidente antisemite violente, inclusiv crime. În același timp, evreii erau incluși în consiliile municipale, iar biserica ortodoxă din Bălți chiar a donat bani comunității evreiești și instituțiilor acesteia.
În perioada interbelică, orașul a înflorit și situația financiară a populației evreiești s-a îmbunătățit. Evreii au deschis fabrici de produse agricole și o rețea pentru comercializarea acestora în străinătate. Tot odată, au dezvoltat sistemul bancar al orașului și au înființat o bancă de economii și împrumut, transformând orașul Bălți într-un puternic centru de comerț și industrie.
Îmbunătățirea situației economice a permis evreilor din Bălți să dezvolte un sistem educațional, cultural, de ajutorare și religios. Serviciile sociale create au inclus un spital evreiesc, un azil de bătrâni, servicii de asistență pentru cei săraci și educație pentru copiii din familii cu venituri mici. Aceste instituții au fost asistate de organizațiile „ORT” și „OSÉ”, precum și de o serie de donații. Mulți tineri din familii înstărite au plecat la studii în universități din Europa de Vest. Unii s-au întors la Bălți, unde au lucrat ca medici, farmaciști, ingineri, profesori în școlile evreiești.
Evreii din Bălți se ocupau în principal cu comerțul și meșteșugăritul; unii dintre locuitorii din împrejurimi erau angajați în agricultură. Din cei 1.539 de membri ai Băncii de Împrumut Cooperative Evreiești, în 1925, 656 erau angajați în afaceri, 441 în meșteșuguri și 156 în agricultură. În 1930, populația evreiască era de 14.259 (46% din total). Recesiunea economică globală de la mijlocul anilor 1930 a condus la scăderea semnificativă a prețurilor la cereale. Evreii au fost acuzați de acest lucru, în ciuda faptului că veniturile lor din vânzarea produselor agricole au fost grav afectate. În consecință, comunitatea și instituțiile evreiești au suferit foarte mult.
Iată ce își amintește Mihail Kotlear, născut în 1934 în Bălți: „Bălți era un oraș destul de mare, în care locuiau evrei, ruși, moldoveni și țigani. Evreii locuiau în centru, iar moldovenii la periferie. Moldovenii erau țărani și vinificatori, iar evreii erau artizani și negustori. Erau mai mulți medici și avocați evrei. Erau multe sinagogi, hedere și o școală evreiască. În plus, existau multe școli medii românești, un liceu și un gimnaziu. Oameni de toate naționalitățile s-au înțeles bine. Înainte de al Doilea Război Mondial, nu exista manifestări de antisemitism între locuitori sau din partea statului.”
