Vadul-Raşcov

Ghidul audio al Basarabiei evreiești a fost pregătit de Institutul de Istorie Evreiască Centropa cu sprijinul Reprezentanței Fundației Konrad Adenauer în Republica Moldova.

Ghidul audio a fost elaborat în colaborare cu organizațiile neguvernamentale Maghid – Jewish Heritage Moldova și EcoVisio, folosind fotografii și interviuri din colecțiile Centropa, surse arhivistice și istorice, culese și studiate de dr. Irina Șihova, cu participarea stagiarei Sara-Jane Vigno de la Centropa si profesorilor din Bălții, Orhei și Vadul Rașcov.

Vadul-Raşcov – post fortificat de sprijin şi control, cu vameşi şi ostaşi de pază pe Nistru, a fost atestat pentru prima data la 14 ianuarie 1447, ca târg de negustori și călători.  Moşia localităţii aparţinea mănăstirii Golia din Iaşi.

În secolul al XVIII-lea era considerat un important vad comercial, fapt atestat şi de prezenţa pe hărţile timpului.

Zamfir Arbore în Dicţionarul geografic al Basarabiei, alcătuit în 1904, scrie: „Vad-Rașcu este un târguşor, centrul volostei cu acelaşi nume. Are 492 case, cu o populaţie de 5244 suflete, din cari aproape 3 mii evrei; există poştă şi telegraf. Centrul daraverilor comerciale peste Nistru cu Podolia.”

O pagină importantă în istoria satului o deține imigrația și stabilirea comunității evreiești, ce a avut o certă influență în dezvoltare atât pe plan economic cât și cultural.

Dacă în 1817 în Vad-Rașcov erau 88 de evrei, ca urmare a imigrării, începând cu primele decenii ale secolului al XIX-lea, comunitatea a crescut, ca în 1857 să dețină două sinagogi și o casă de rugăciuni. În 1897 comunitatea număra 3.237 (69,7% din populația totală), dar în 1930, din cauza procesului intens de emigrare, numărul evreilor scăzuse la 1.958 (49,2% din total).

Deși cartierul evreiesc din Vadul-Rașcov nu mai există, amintirile interlocutorilor noștri ne permit a restabili imaginea lui.

Ihil Șraibman, născut la Vad-Rașcov în 1913, scriitor basarabean cu renume, care cu atâta poftă și admirație vorbește despre târg: „Evreii locuiau în partea centrală a orașului, iar populația moldovenească, rusă și ucraineană locuia pe la margini. Străzile erau înguste și curbate, iar căsuțele cu un nivel erau aproape una de alta. Pe unele dintre ele erau panouri: „Măcelar” sau „Croitor”. Primăvara și toamna străzile erau impracticabile.”

Maestrul Șraibman ne spune că Vad-Rașcov, în primul rând era o trecere importantă peste râu, unde, între altele, mult timp funcționase un bac pentru a facilita mișcarea de oameni și mărfuri între malurile Nistrului: „Îmi amintesc foarte bine de bunicul meu matern, Zusia Șokler. S-a născut și a trăit în Vadul-Rașcov. El se angaja la orice slujbă la îndemână pentru a-și întreține numeroasa gospodărie. În timpul stăpânirii țariste a mânuit bacul pe Nistru. În zilele de târg trăgea de pe un mal pe altul al râului căruțe, moldoveni, evrei, tauri și găini.”

Învățător Șaia Kleiman, din 1931, ne relatează amintirile sale din copilărie: „Erau patru mari sinagogi ortodoxe cu două etaje în centrul orașului și câteva mai mici, cu un singur etaj, pentru evreii mai săraci, la periferia orașului. Acele sinagogi mai mici erau numite după grupurile de meșteșugari, care le frecventau: croitori, cizmari, dulgheri etc. La fiecare sinagogă era câte un rabin. Înainte de război nu au existat conflicte între diferitele naționalități sau pogromuri în Vad-Rașcov. Era un oraș liniștit.”

În interviul dat de către Ihil Șraibman Centropei se găsește o mărturie în legătură cu sinagogile din târg pe care nu o putem trece cu vederea. Bunicul scriitorului, pe lângă faptul că muncea orice pentru a întreține familia numeroasă, nu era lipsit de talent. Iatâ ce spune scriitorul despre bunicul Zusia: „Principala pasiune a vieții sale a fost arhitectura. Bunicul Zusia a proiectat și construit case. Bunicul meu a construit una dintre cele patru sinagogi din târg. Pe frontonul sinagogii era sculptată o carte deschisă, cu doi lei cu labele din față ridicate pe ambele părți ale cărții. Deasupra leilor era gravată o inscripție în ebraică: „Prin efortul lui reb Zusia Șokler.”

Evreii erau angajați în comerț, meșteșugărit și agricultură (în principal – viticultură). Majoritatea meșterilor erau croitori, tâmplari, cizmari. În 1870 la Vadul-Raşcov funcționau 2 fabrici de lumânări, 8 ateliere de dubire si prelucrare a pieilor, câteva mori, lăptărie.

Soarta doctoriței Raisa Roitman, născută aici în 1926, este strâns legată de această lăptărie: „Tata a lucrat la o lăptărie din Rezina. Ducea lapte și unt la prăvălii. Datorită priceperii și bunului simț, a devenit mâna dreaptă a stăpânului. În timpul uneia dintre călătoriile sale, l-a întâlnit pe Moișe Lerner, proprietarul lăptăriei din târgul Vad-Rașcov, care l-a invitat să vină la el acasă. Tatăl a fost cucerit de frumusețea fiicei lui și în câteva luni a trimis pețitori la Moișe, iar în 1924 părinții mei s-au căsătorit. Părinții duceau un trai modest. Lăptăria bunicului era singura sursă de venit pentru întreaga familie, și deși nu era mare, a fost suficient pentru ca să se descurce.”

În 1872 în localitate a fost deschis un spital cu 6 paturi, ulterior extins până la 12 paturi. Din 1903 începuse a funcționa un spital nou. În anul 1888 se stabilește legătura telefonică între localitate și Soroca.

Încă la sfârșitul secolului al XIX-lea a fost deschisă o bibliotecă publică cu peste o mie de cărți în idiș, ebraică, română și rusă. Ihil Șraibman vine cu amintiri pline de afecțiune și nostalgie despre anii petrecuți în sala de lectură: „Era o bibliotecă publică în Vadul-Rașcov. Mi-a plăcut să citesc în idiș, română și rusă. Românii au închis-o la un moment dat, dar mai târziu au redeschis-o. Aveam cam nouă ani pe atunci. Îmi amintesc bine ziua acea. Așezându-mă pe scări, așteptam să se deschidă biblioteca. Am fost primul care a venit acolo să se înregistreze. Aproape în fiecare zi mergeam la bibliotecă pentru a lua cărți. În câțiva ani am citit toate cărțile din această bibliotecă. Îmi amintesc că bibliotecarul îi sfătuia pe vizitatorii care aveau o problemă în a alege o carte: „Întreabă-l pe băiatul de acolo”, iar eu le recomandam o carte de citit.”